POVESTEA MEA

În anul 2009, în urma unei accidentari grave, mi‑am pierdut conştienţa şi am ajuns de urgenţă la spital. Diagnosticul doctorului a fost unul crunt: fisură a coloanei vertebrale în zona lombară, cu menţiunea că mi‑a trecut glonţul pe la ureche, deoarece puteam să rămân paralizat pe viaţă!

În viaţă primim o mulţime de teste şi depinde doar de noi dacă le trecem sau nu. Totul ţine de motivaţie.

Aşadar, au urmat 6 luni grele de recuperare, unde, speriat că pot rămâne pentru tot restul vieții în scaunul cu rotile, mi‑am dat toata silința să mă refac, întrucât medicul neurolog mi‑a spus că pot să am o viaţă normală doar dacă voi ţine muşchii tonifiaţi toata viaţa.

În timp ce mă recuperam cu ajutorul exercițiilor cu propria greutate m‑am îndrăgostit profund de acest sport, dovadă că mi‑am depășit barierele rând pe rând, stabilind mai multe recorduri naționale.

Practic, după momentul accidentului, am avut de ales: să de­vin o victimă sau să fiu un învingător!

Dacă citeşti aceste rânduri, sunt sigur că ţi‑ai dat seama ce variantă am ales.

Am început prezentarea cu povestea mea personală, deoa­rece vreau să înţelegi că, indiferent de problema pe care o ai tu sau familia ta, în viaţă nu trebuie să începi niciodată cu „NU POT”.

Gândeşte‑te că, undeva în lumea asta mare, au fost şi alte persoane care au trecut prin experienţe similare, sau poate mult mai grave.

Numele meu este Narcis Cernea si sunt:

Specialist în Nutriţie Personalizată

Antrenor de Fitness

Autor

Blogger

Multiplu Recordman Național

Master Trainer la Speaker Healthy & Motivational

Sunt acreditat de cele mai importante entităţi de profil, cum ar fi EHFA ‑ European Health & Fitness Association, EREPS ‑ Euro­pean Register of Exercise Professionals, EFA ‑ European Fitness Association, Şcoala Naţională de Antrenori, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. De‑a lungul timpului am dezvoltat rând pe rând pro­grame şi servicii de cea mai înaltă calitate, prin intermediul că­rora am schimbat viaţa în bine la mii de persoane cu care a lu­crat.

MISIUNEA MEA

este să te ajut să devii cea mai bună versiune a ta, adoptând un stil de viaţă sănătos, permanent, intr-un mod cat mai usor.

Sunt inițiatorul mişcăriiSelf Transformer, din care fac parte persoane din toate colţurile lumii, care au achiziționat cărţi, diete personalizate sau alte materiale create de mine. În grupul închis de pe Facebook ‑ Self Transformer, membrii postează zilnic ce mănâncă şi ce antrenamente fac, astfel încât să pot să îi corectez dacă este cazul şi să îi ajut să îşi îndeplinească rapid obiectivul urmărit. În acest grup, membrii au găsit toată motivaţia şi inspi­raţia de care aveau nevoie, obţinând rezultate absolut uimitoare, pe care le poţi vedea şi tu pe acest site, dar şi pe pagina de facebook Narcis Cernea Fitness.

De asemenea, sunt fondatorul Centrului de Nutriție Perso­nalizată – Body Transformer, un centru de excelenţă, unde oferim suport total celor care ne vizitează şi vor să obţină silueta mult visată, dar şi servicii la distanţă pentru persoanele care nu reu­şesc să ajungă la noi. În toată această perioadă am reușit să aju­tăm mii de adulţi şi de copii să slăbească şi nu ne vom opri aici.

Atunci când viaţa îţi oferă lucruri bune, la rândul tău trebuie să oferi şi tu, aşa că, în decursul carierei mele de nutriţionist şi antrenor, nu m‑am rezumat doar la a ajuta oamenii să adopte un stil de viaţă sănătos, ci am organizat numeroase evenimente cari­tabile, prin care am ajutat copiii din centre de plasament care fac sport de performanţă, familii defavorizate, plus mai multe cam­panii de donat sânge, dornic să combat deficitul de sânge din ţara noastră.

La mesajul meu au răspuns mai multe instituţii ale statului, precum şi numeroase personalităţi din România, printre care îi amintesc pe:

  • Cristian Mărgărit, consultant nutriţie şi fitness;
  • Florin Uceanu, legenda României la fitness şi culturism;
  • Ciprian Sora, campion mondial la Muay Thai;
  • Radu Valahu, campion naţional la skandenberg;
  • Viorel Simion, campion mondial la box;

Aceste evenimente au avut un impact puternic în mass‑media şi au fost difuzate de cele mai mari trusturi media din ţară.

Dacă îmi spuneai acum câţiva ani că voi face toate aceste lucruri, probabil ţi‑aş fi spus că eşti nebun.

Sloganul meu în care cred cu tărie este: „Împreună putem crea o lume mai bună, mai sănătoasă.”

Narciscernea.com utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a Narciscernea.com cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord